Primarul comunei Peștera, Nicoleta Vrabie, candidează pentru un nou mandat din partea PNL
Primarul comunei Peștera, Nicoleta Vrabie, ales independent la alegerile din 2020, va candida pentru un nou mandat cu susținerea Partidului Național Liberal.
Seara trecută, primarul Nicoleta Vrabie, a fost alături de o parte dintre colegii cu care face echipă la alegerile din iunie 2024, la lansarea oficială organizată de PNL Constanța, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în prezența președintelui partidului, Nicolae Ciucă.
Nicoleta Vrabie, a explicat motivul pentru care a decis să se alăture echipei liberale după un mandat în care a fost primar independent.
„M-am hotărât să vin în echipa PNL cu gândul că voi fi susținută pentru realizarea tuturor proiectelor pentru care am lucrat în acești trei ani și jumătate și în care am pus suflet.
Avem o echipă bună cu care pornim la noul drum.
În viitorul Consiliu Local pe care mi l-am propus avem locuitori care fac parte din diverse categorii profesionale, care s-au oferit să vină în echipa mea să facem o treabă bună pentru comuna noastră.
Ne punem speranța în realizarea celui mai important proiect al comunei – un parc de panouri fotovoltaice – pentru care am depus proiect în vederea obținerii finanțării. În maxim două săptămâni trebuie să primim răspunsul”, ne-a declarat primarul comunei Peștera.
Reamintim că în alegerile din septembrie 2020, Nicoleta Vrabie a obținut 51,50% din voturile cetățenilor.
Sursa: ziarulamprenta.ro